Cum face ‘statul’ român să scape de această criză, nimic, doar ne adânceşte mai mult, prin taxe adăugate, pensii neplătite la timp, şi sfaturi de criză antisocială, peste tot aud numai de “dă afară ineficienţa (corect), pastrează profitul“.

Cum să nu iţi fie frică sa cheltui si banul pe care il mai ai şi să nu-l pui deoparte pentru nenorocirile ce vor veni (şi vor veni 100%, fapt dovedit tot de presă), deşi speranţa moare ultima, în românia nu poţi trai cu ea, adâncimea în datorii colcăie în fiecare banca pe care 100% ai să o găseşti la fiecare colţ de stradă.

Cum sună telefonul la 9 dimineaţa pentru a te avertiza că ai depăşit scadenţa, şi dacă nu plăteşti in 2 zile or să se adune şi de pe luna urmatoare plus penalizări de 37% pe an (Credit Europe Bank), sau angajaţi Electrica îţi bat la uşă pentru aţi închide şi curentul pentru că nu l-ai mai platit de câteva luni, sau pur şi simplu te trezeşti în stradă că nu ai fost în stare sa mai plăteşti chiria de 2 rahaţi.

Cum ? , simplu, nu ţi se mai plăteşte nici salariul pentru că de, este la modă criza, sau chiar eşti dat afară pe motive de 2 lei, nejustificate, când îţi ceri drepturile salariale primeşti răspunsuri de genul “nu avem bani, ne pare rău dar nu s-au facut încasări”.

Şi tot aşa roata se învarteşte, dar totuşi se spune “criza este pre…facută” de catre persoane care nu au trecut încă prin probleme s-au cele menţionate mai sus, dar care bagă bani la saltea pentru acele clipe, oricum când vor veni, nu vă vor ajunge.

- Am divortat intr-un final se incheie actele luna asta.

- M-am mutat in alta parte, mai de graba cu un frate de al meu si inca 2 baieti intrun apartament de 3 camere, eu am camera mea, sunt ceva probleme cu netul acolo, in plus fiind mai multi in casa nu mai stau numai pe pc, desi il deschid, ramane asa,a curs berea/cola/vin-ul si de ziua mea.

- Am fost stramutat si cu serviciul, tot la astia lucrez dar in alta locatie (pe langa cismigiu), este frumos, m-am regasit cu ceilalti colegi, dar si cu munca mai multa pe cap.

- Din ce in ce ma simt mai rau, si nu mai am dispozitia necesara sa mai scriu pe forumuri/bloguri sau chiar sa stau pe net.

Dar in general sunt bine, nu la bani insa, salariul sa strans pe 2 luni, am datorii peste datorii, cine ar fi crezut la salariul care il am, ca tot o duc greu, la oricine le zic salariul imi raspund cu “ooooo pai esti boier” , ce sa le raspund, incep sa ma satur de atata vaitat, nu isi mai are rostul, cum spunea si Huidu intrun interviu la bizcamp “Nu va mai plangeti, faceti ceva (catre tineri care se plang ca nu isi gasesc job)”  .

Am job, nu intru in categoria studenti, dar ma tem ca-l pierd si pe acesta, de 3 luni sa dat afara mai mult de 60% din angajati, pe perioada asta este foarte greu sa iti mai gasesti ceva, nu imi permit sa nu lucrez.

Am sa incerc incet incet sa revin pe online, am stat mai cuminte pentru a nu avea probleme cu sefii, si pentru a ma reface un pic, pe plan de sanatate si sentimental.

Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei vechi si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun si, poate, si ceva din factura de mobil necompensata.
Paulica avea prea mult bun simt sa-i spuna Sefului sa-i mareasca salariul din cateva simple motive:
- Cuvantul Sefului are mai multa greutate;
- Paulica era prea gras si cu craci prea strambi ca sa fie secretara, fie si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor, varsta la care ar fi regulat si-o pisica, numai sa-si reconfirme indoielnica virilitate;
- Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui(putini).
L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma de cacat. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui Nostradamus.
Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa’ buna sa stai acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o duhoare patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie, ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii.
“Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?”
“De unde, miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a fost!”, ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa orbecaie prin fumul gros inauntru nici macar pt a-si salva hainele.
Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica.
“Te pomenesti ca a ramas inauntru, bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, atat de nebun ce este, daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama”.
“Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10 minute”, ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale intempestive…
Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti, doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulica se enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai era!
Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa (compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari – normal, Seful isi luase 4×4 si pasase vechea masina socrilor – ca el, Paulica, este platit oricum regeste pt munca “de rahat” pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme profitor), Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.
Restul e istorie. Cand firma e de cacat, iar tu faci – zice Seful – munca de rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald sa fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt care Paulica si-a facut nevoile pe platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un kurtoskolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt. 10 minute. Si dus a fost.
Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt. ca nu te paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat….

- n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de langa biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei
- sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la leafa bietului Paulica.
- a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu imbunatatiri de mahon nobil.
- cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona sa ridice deseurile. “Da’ ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor si l-ati uitat acolo?!”, ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia…
- Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare ii da frisoane.
- Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-i invite in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de bonitate, daca nici sediu nu-si permit – si-or fi zis ei si dusi au fost. Pt ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu.
- chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice.
Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul acela de milion in plus?