Archive for May 20th, 2008
Personale
Anul trecut, prin septembrie, m-am distrat de minune pe câteva melodi gen margineanu, au fost cântate la chitară de un coleg de muncă, are talent nu glumă, succesul a fost pe deplin, 20 de persoane care cântau la ora 2 dimineaţa de răsuna muntele, da la zărneşti mă refer pentru cine ştie.
Personale
Cam repede zic eu, 10 etaje în 2 săptămini, cu 3 oameni
, şi mizeria lăsată e de nedescris, plus că acum ar trebui să frece cu jmighelul pe jos, să mai scoată la faţă ceva, şi binenţeles, femeia de serviciu şi-a luat concediu 2 săptămâni, după ce a măturat o dată şi spălat un pic, am fost nevoit sa mai dau după ea în faţa uşi şi pe lângă un pic, au dat cu vopsea neagră jos, mă ţin de nas până la ieşirea din bloc, am mai făcut 2 poze cu telefonul.

Politică
Credeam că scap de alegeri în metrou, se pare că m-am înşelat, nici copii de gradiniţă nu au scăpat de ei, se aleargă după voturile părinţilor, dacă le câştigă copii cu balon, dulciuri şi tot ce le mai dă.
Dragi mei politicieni, NU am să votez, nu am ce, oricum picăm din lac în puţ, aşa că nu vă chinuiţi prea mult, mai mult enervaţi decât să convingeţi cu minciunile voastre politice, sunt sătul, aşteptaţi numai pupincurişti pe lingă voi, no să vedeţi prea mulţi.